In Anii Ce Au Trecut

Plăcerea mea vinovată e B.U.G. Mafia și asta este povestea mea de cartier. Yo!

Sunt născut în Giulești în ’87. Crescut lângă Pantelimon (close enough). Și în anii ce au trecut…

Am fost peste tot….. in anii ce-au trecut
Am facut ce-am vrut……. in anii ce-au trecut
Am ramas la fel……. in anii ce-au trecut

Îți spun, dacă vrei să produci o schimbare, să faci lumea un pic mai bună, să te combini și tu la ceva să iasă în plus trebuie să ai multe c… unoștințe. Așa că maică-mea a insistat să merg la școală, să fiu atent și să învăț bine. Bine a făcut!

Am părăsit cartieru’ pentru un liceu mai bun de informatică. Aș fi putut să râmân mai aproape la Cuza (MF3), dar doi colegi buni

M-am apucat de muncă din liceu. Taica-miu m-a luat cu el la lucrări electrice și zugrăveli. Încă știu să reproduc schema unui întrerupător cap-scară. Mi-a găsit un loc de muncă pe vară la o tipografie. Bine a făcut! Am învățat că meseria este brățară de aur.

Apreciez libertatea pe care mi-au lăsat-o ai mei să fac ceea ce îmi place. Știu cât de greu le-a fost să îmi cumpere un calculator și sunt tare recunoscător pentru asta. Se fac mai bine de 5000 de zile de când dau în taste și scriu coduri pe care n-ai cum să le înțelegi dacă n-ai fost acolo.

Sunt norocos că am ales un domeniu care acum e la mare căutare. Vă spun…

am ales sa fac asta, altceva n-a fost,
si vreau sa fac bani din asta, altfel n-are rost,

Cred că perseverența este trăsătura care mă definește. Entuziasmul, curiozitatea și optimismul mă ajută să văd lumea mai bună decât poate că este. Motiv pentru care tratez situațiile de viața cu urmor și voie bună.

Știu foarte bine că…

anturaju’ este tot, asta nu se v-a schimba

Așa că am căutat mereu să fiu printre cei mai buni. Am învățat în Viteazu’, am reușit să termin Cibernetica, am butonat la Pit Software și m-am format la Zitec. Am întâlnit oameni foarte bine pregătiți cu care am colaborat și cu care am dezvoltat relații de prietenie.

Când am simțit că e momentul am plecat pe calea mea

La fel ca Uzzi am ales să nu vorbesc fără să știu așa că m-am documentat temeinic înainte să deschid gura. Am început să pun pe foaie tot ce zic, tot ce fac

Dupa cum ati inteles in anii ce-au trecut mi-am trait visu…. chiar daca m-am confruntat de
multe ori cu abisu

Am cerut de la viatza mai mult decat a oferit si am stiut s-o f*t in gura
Ca sa imi dea ce mi-am dorit

Am cunoscut oameni alături de care să fac să fie bine.

Pozele sunt de la petrecerea tematică de Revelion din 2013.

În exercițiul de scriere creativă am urmărit să îmbin povestea mea cu referințe din versurile B.U.G Mafia. Provocarea în acest exercițiu a fost sa apelez la amintiri și memorie pentru a produce un text. Azi am publicat prima versiune.

Forme

Sunt singurele forme care-mi plac
Când le privesc mă simt liber ca un dac
Gândul îmi zboară la nemurire
Inima galopează fără oprire

Imaginile au fost realizate în clădirea Ion Anghelescu, ASE, pe 15 mai 2015. Sunt găzduite expoziții de arta pe întreg parcusul anului cu scopul de a încânta privirea trecătorului, de a da un plus de culoare și de a stârni curozitatea artistică.

Introducere

Miercuri, 30 noiembrie

Mi-am început dimineața cu rutina obișnuită de trezire. Am verificat că toate simțurile sunt active. În cameră e un miros plăcut de răcoare. M-am ridicat din pat și am bătut gongul. E sunetul care mă aduce la realitate. Nu am visat nimic aseară. Sau nu îmi amintesc. Mă gândesc la cafeaua de dimineață. Plec buimac spre baie.

#practică #scrierecreativă

La bibliotecă

Mi-am zis să dau un check-in la bibliotecă.

Un miros plăcut de portocală m-a întâmpinat la intrare. Am zâmbit, am dat bună ziua și am remarcat cu voce tare mirosul plăcut. Întind cardul de student în căutarea contactului și cu dorința unui dialog succint, de complezență. Îmi răspunde o vocea mirată de gestul meu…

– Puteați să îl lăsați pe tejghea

Of.. Nu mi-e frică de ziua în care mă v-a ruga cu un robot să îi prezint cardul. Mi-e frică de ziua de azi. Pe primul îl voi putea programa.

#practică #scrierecreativă